Scarlatina si streptococul Beta Hemolitic

Scarlatina este o infecție bacteriană cu simptome distinctive, inclusiv febră, amigdalită acută și o erupție caracteristică la nivelul pielii, de culoare roșie intensă. Numele bolii provine din latina „scarlatum”, care înseamnă roșu aprins sau stacojiu, referindu-se la culoarea intensă a erupției cutanate. Eruptia este formată din pete mici și roșii, care sunt aspre la atingere, asemănătoare cu textura unui hârtie de sticlă. Agentul cauzal al scarlatinei este Streptococcus pyogenes, cunoscut și sub denumirea de streptococ beta-hemolitic de grup A, care produce o toxină eritrogenă. Boala este foarte contagioasă și se transmite cu ușurință de la o persoană la alta, în special prin picăturile de mucus și salivă eliberate în aer atunci când persoana bolnavă tușește, strănută, râde sau vorbește.

Scarlatina afectează în mod obișnuit copiii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani, fiind întâlnită în special în mediile colective precum grădinițele și școlile, unde pot apărea focare de infecție. Diagnosticul se bazează pe cultura bacteriană a exsudatului faringian. Tratamentul constă în administrarea de antibiotice, penicilina fiind medicamentul de primă alegere. De obicei, boala evoluează ușor, însă la unii pacienți netratați pot apărea complicații infectioase și post-infecțioase, unele dintre ele fiind severe. Printre complicațiile tardive post-infecțioase se numără reumatismul articular acut și glomerulonefrita acută. În prezent, datorită tratamentului adecvat cu antibiotice, aceste complicații sunt rare.

Cauze Scarlatina

Scarlatina este cauzată de anumite tulpini de streptococ beta-hemolitic de grup A, cunoscut sub numele de Streptococcus pyogenes, care produc o toxină specifică numită eritrotoxină. Această bacterie este un patogen uman important, cu singurul rezervor cunoscut fiind reprezentat de om.

În mod normal, Streptococcus pyogenes poate fi găsit pe piele, în gât și în nas, unde poate trăi fără să provoace probleme. În anumite condiții, această bacterie poate cauza infecții non-invazive, cum ar fi faringita sau amigdalita acută, impetigo (o infecție a pielii) și scarlatina. În rare cazuri, poate provoca boli severe, cum ar fi sindromul de șoc toxic, fasciita necrozantă și septicemia.

Când streptococul beta-hemolitic de grup A se multiplică în zona de intrare, în mod frecvent în orofaringe (gât), și în mod excepțional în alte zone ale pielii, declanșează un proces inflamator local (ca în cazul amigdalitei acute streptococice sau anginei) și eliberează toxina eritrogenă. Această toxină se răspândește în organism prin sânge, provocând simptome precum febră, dureri de cap, greață, vărsături și erupția cutanată roșie caracteristică.

Epidemiologie Scarlatina

Scarlatina a fost odată o boală frecventă și periculoasă, însă datorită tratamentului cu antibiotice, este acum mai puțin gravă și mai puțin frecventă.

Deși scarlatina poate afecta pe oricine, copiii cu vârsta sub 15 ani sunt cel mai frecvent afectați, în special cei cu vârste între 5 și 10 ani. Este rară la copiii mai mici de 2 ani, iar susceptibilitatea scade odată cu înaintarea în vârstă. Focarele de scarlatină sunt adesea întâlnite în mediile colective, cum ar fi grădinițele și școlile.

Boala poate apărea pe tot parcursul anului, dar are un caracter sezonier, fiind mai frecventă în toamnă, iarnă și primăvară, cu vârfurile de cazuri între lunile decembrie și mai, cu o creștere semnificativă în martie și aprilie.

Se transmite Scarlatina? Este contagioasa?

Streptococul beta-hemolitic de grup A poate fi transmis în următoarele moduri:

• Prin contact direct, prin intermediul picăturilor respiratorii de mucus și salivă care sunt răspândite atunci când persoanele bolnave tușesc, strănută, râd sau vorbesc, și într-o măsură mai mică, prin intermediul purtătorilor asimptomatici. Contactul direct este cea mai frecventă modalitate de transmitere, crescând riscul de infectare în colectivități și familii.
• Rareori, prin intermediul alimentelor contaminate.
• Foarte rar, prin contact indirect, atunci când persoanele ating obiecte contaminate, cum ar fi tacâmurile, farfuriile, pixurile, jucăriile sau suprafețele precum mesele, și apoi își ating fața, ochii sau gura.
• Excepțional, prin contactul cu leziunile cutanate produse de streptococul beta-hemolitic de grup A.

Perioada de incubație a scarlatinei, reprezentând intervalul de timp între momentul infectării și apariția primelor semne sau simptome, este în medie de 2-5 zile.

Contagiozitatea unei persoane bolnave de scarlatină persistă atâta timp cât streptococul este prezent în nas, gât sau pe piele. Persoana este contagioasă cu 6 zile înainte de debutul bolii, iar după începerea tratamentului cu antibiotice, contagiozitatea dispare în 24 până la maxim 48 de ore. Totuși, persoanele netratate cu antibiotice pot rămâne surse de infecție pentru 2-3 săptămâni. Dacă există leziuni cutanate purulente, contagiozitatea poate persista mult mai mult (luni de zile).

Aproximativ 20% din populație este purtătoare de streptococ beta-hemolitic de grup A în orofaringe.

Scarlatina poate determina apariția de focare în colectivitățile de copii preșcolari și școlari. Copiii cu vârsta sub 15 ani sunt mai susceptibili la scarlatină.

În România, cazurile de scarlatină sunt supravegheate la nivel național, iar conform legii, fiecare caz de scarlatină apărut la un copil cu vârsta de 14 ani sau mai mic trebuie declarat la Direcția de Sănătate Publică locală.

Conform Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, un focar este definit ca apariția a cel puțin 3 cazuri (confirmate/probabile) de scarlatină într-o colectivitate (școală, grădiniță, etc.) la o distanță de maxim 10 zile între ele (două perioade maxime de incubație) și cu legătură între ele (de exemplu, copiii sunt în aceeași clasă).

Semne si simptome pentru Scarlatina

Scarlatina începe brusc, adesea cu febră ridicată (> 38.3°C) și amigdalită acută (cunoscută și sub numele de angină sau „gât roșu”). Amigdalele sunt umflate, de un roșu intens, cu sau fără puroi, iar ganglionii limfatici de la nivelul gâtului sunt adesea măriți și dureroși. Copilul poate resimți dureri intense în gât și dificultăți la înghițit. Alte simptome includ cefalee (dureri de cap), frisoane, vărsături și o stare generală de rău.

La 1-2 zile de la debutul bolii, apare eritemul caracteristic sub formă de pete roșii mici, cu diametrul de 1-2 mm. La început, aceste pete sunt plate, dar devin treptat proeminente. Sunt fine și aspre la atingere, având o textură similară cu cea a hârtiei abrazive. Eruptia apare inițial la nivelul toracelui și se răspândește rapid în alte părți ale corpului, adesea fără a afecta palmele, tălpile și fața. Eruptia cutanată dispare în general în aproximativ 7 zile.

Eruptia este foarte pronunțată în zonele axilare, inghinale și la nivelul plicilor coatelor, unde apar zone de eritem intens, mai strălucitor în comparație cu restul erupției cutanate. La nivelul feței, obrajii pot fi hiperemici (roșii), cu o paloare în jurul gurii.

În prima zi de boală, limba este acoperită cu un depozit alb-cenușiu. Ulterior, în zilele următoare, acesta se descuamează, capătând o aspect făinos, datorită papilelor gustative care devin proeminente. La 10-12 zile de la debutul bolii, începe reepitelizarea limbii, aceasta devenind de un roșu închis și lucioasă, fiind denumită „limba lacuită” sau „limba de pisică”.

În perioada de convalescență, după ce febra și erupția cutanată dispar, între zilele 7-15 ale bolii, apare o descuamare făinoasă pe față, urechi, gât și torace, precum și în lambouri pe degetele de la mâini și picioare, palme și tălpi. Descuamarea poate persista timp de 2-3 săptămâni și în cazurile ușoare de scarlatină poate trece neobservată.

Pot aparea complicatii in urma scarlatinei?

Deși scarlatina este în general o boală ușoară, unii pacienți pot necesita internare în spital pentru tratamentul simptomelor severe sau al complicațiilor, care pot apărea în fazele timpurii sau tardive ale bolii. Tratamentul prompt cu antibiotice reduce semnificativ riscul de complicații. Medicii pediatri sau medicii de familie ar trebui să informeze pacienții sau părinții despre simptomele care ar putea indica aceste complicații și când ar trebui să solicite imediat ajutor medical.

Posibilele complicații ale scarlatinei includ:

• Complicații toxice (precoce): acestea apar pe parcursul evoluției bolii și sunt cauzate de răspândirea toxinei la nivelul altor organe, cu afectarea inimii (miocardită), rinichilor (glomerulonefrită), ficatului (hepatită), sau a articulațiilor (poliartrită).
• Complicații infectioase: pot fi de vecinătate (cum ar fi otita medie, otomastoidita, sinuzita, flegmon periamigdalian) sau la distanță și sistemice (cum ar fi pneumonie, meningită, pericardită, sepsis).
• Complicații post-infecțioase (tardive): apar între zilele 15 și 25 ale bolii și pot include reumatismul articular acut (RAA), glomerulonefrită acută și eritemul nodos. Aceste complicații au devenit totuși rare în ultimii ani datorită tratamentului cu antibiotice.

Cum se diagnosticheaza Scarlatina?

Diagnosticarea infecțiilor streptococice are ca principal scop reducerea riscului de complicații. Testarea confirmă diagnosticul și permite începerea rapidă a tratamentului cu antibiotice.

Testul de depistare rapida a antigenului streptococului beta-hemolitic de grup A

Testul rapid de depistare a antigenului streptococului beta-hemolitic de grup A este utilizat frecvent în practica clinică, în special în cabinetul de pediatrie pentru copiii cu faringită acută. Acest test oferă un rezultat în câteva minute, spre deosebire de rezultatele culturii care devin disponibile în 24-72 de ore. În cazul unui rezultat pozitiv (care identifică prezența bacteriei), se începe imediat tratamentul cu antibiotic. Dacă testul este negativ și există manifestări clinice sugestive, este necesară efectuarea exudatului faringian.

Exudat faringian

Cultura din proba de exudat faringian reprezintă „testul de aur” pentru diagnosticul anginelor streptococice. Cu o recoltare corectă a probelor, cultura prezintă o precizie de 90-95% în diagnosticul anginelor streptococice. Recoltarea exudatului faringian se realizează înainte de începerea tratamentului cu antibiotice. Dezavantajul acestui test este obținerea rezultatului după câteva zile (1-3 zile).

În cazul identificării streptococului beta-hemolitic de grup A, de obicei nu este necesară realizarea antibiogramei. Acesta a păstrat de obicei sensibilitatea naturală la antibiotice de tipul penicilinei. Antibiograma se va efectua doar la indicația expresă a medicului trimitător sau în cazul prezenței alergiei la penicilină.

În cazul depistării unui focar de scarlatină, persoanelor care au intrat în contact cu pacienții li se vor efectua exudate faringiene pentru a depista purtătorii sănătoși de streptococ beta-hemolitic de grup A. În cazul unui rezultat pozitiv, aceștia vor fi tratați cu antibiotic, la fel ca pacienții cu scarlatină, pentru eradicarea streptococului.

Tratament Scarlatina

Tratamentul scarlatinei constă în administrarea de antibiotice, cu penicilina fiind de obicei alegerea principală. În cazul în care copilul este alergic la penicilină, medicul poate prescrie un alt antibiotic, cum ar fi eritromicina, claritromicina sau azitromicina.

Deși boala poate trece în mod natural în 1-2 săptămâni fără tratament, antibioticele limitează transmiterea bolii și previn complicațiile. Este important să se respecte durata completă a tratamentului prescris de medic, chiar dacă simptomele se ameliorează complet. În plus, antibioticele pot scurta durata simptomelor la copiii mici, dar au efecte mai modeste la adolescenți și adulți.

Cazurile ușoare de scarlatină se izolează la domiciliu timp de minim 7 – 10 zile. Copilul poate reveni în colectivitate după cel puțin 24 de ore de la începerea tratamentului cu antibiotic și după ce nu mai prezintă febră.

Pentru a reduce disconfortul și durerea copilului, următoarele remedii pot fi utile:

• Tratarea durerii și a febrei. Consultă medicul în legătură cu utilizarea ibuprofenului sau a acetaminofenului. Febra moderată fără durere nu necesită tratament.
• Asigură-te că copilul se hidratează adecvat. Oferă-i suficientă apă pentru a-și menține gâtul hidratat și pentru a preveni deshidratarea, în special dacă are febră.
• Încurajează-l să se odihnească. Este important să se asigure că copilul doarme suficient.
• Pregătește o gargară cu apă sărată. Dacă copilul este suficient de mare pentru a face gargară, o cană cu apă caldă (250 ml apă) în care ai dizolvat 1 linguriță de sare poate ajuta la ameliorarea durerii în gât. Copilul va face gargară și apoi va scuipa apa.
• Oferă-i alimente care să amelioreze disconfortul din gât. Lichidele calde (cum ar fi supa) și gustările reci, cum ar fi acadelele de înghețată, pot contribui la ameliorarea durerii în gât.
• Menține aerul din cameră umed. Umidificarea aerului este utilă în încăperi cu aer uscat care ar putea irita și mai mult gâtul.
• Evită iritanții. Evită fumatul în casă și utilizarea produselor de curățare care pot emite vapori iritanți pentru gât.

Preventia scarlatinei

Prevenția scarlatinei se bazează pe respectarea măsurilor universale de precauție împotriva infecțiilor:

1. Spălarea mâinilor cu apă și săpun: Aceasta este cea mai importantă măsură de prevenire. Copiii ar trebui încurajați să-și spele mâinile la începutul zilei de școală, după folosirea toaletei, după joacă, înainte și după masă și la sfârșitul zilei școlare. Este esențial ca spălarea mâinilor să fie făcută corect. Trebuie să existe disponibilitatea de săpun lichid într-un distribuitor și să existe suficiente prosoape de hârtie.
2. Evitarea folosirii în comun a ustensilelor de mâncat: Copiii nu ar trebui să împartă cana, paharul, farfuria, tacâmurile, mâncarea sau sticla de apă cu prietenii sau colegii de clasă.

Evitarea transmiterii germenilor: Învață copilul să-și acopere gura și nasul atunci când tușește și strănută pentru a preveni răspândirea potențială a germenilor. Dacă nu are la îndemână o batistă sau un șervețel de hârtie, ar trebui să strănute în pliul cotului. Pentru a-l face să înțeleagă mai bine, poți numi acest gest „gestul lui Dracula”, deoarece seamănă cu cel pe care îl făcea conteștii atunci când se acoperea cu mantia. Explică-i că dacă ar strănuta în mână, ar putea transmite germenii altor copii deoarece aceștia rămân pe obiectele pe care le atinge – cum ar fi jucăriile, clanța de la ușă sau robinetul.