duminică, 28 iulie 2013

RINITA ALERGICA - STRANUT FRECVENT

              Rinita? Ce inseamna rinita?
           Am avut zilele trecute o discutie cu un pacient care imi relata ca se cunoaste cu alergie sau rinita. Dumnealui asocia cei doi termeni, ii asemana si cind colo cei doi termeni sunt uniti, legati intre ei. Rinita este o boala a nasului (a mucoasei nazale) si alergia poate fi una din  cauzele aparitiei acestei rinite. Prin urmăresc :  rinita inseamna inflamarea mucoasei nazale in special a cornetelor nazale, cresterea lor in volum provocind astfel obstructie nazala (micsorarea spatiului nazal prin care intra aerul). Pe cind alergia poate fi  mecanismul care duce la aceasta rinita. Rinita alergica este o problema generala a omenirii pentru ca  afectează  capacitatea omului  de a trăi: prin scăderea  procentului de oxigen care intra în organism  scade  capacitatea de muncă,  de efort fizic și capacitatea mentala.
Aceasta  rinita alergica este în continua  creștere  a numărului  de pacienți afectați de la an la  an,  datorita  acumulării  în aer a numeroase  toxine  care  se  comporta  ca niște  alergeni.

           Drept urmare in acest articol voi vorbi despre rinita alergica: de ce se formeaza si cum se manifesta.

                                     

           Rinita alergica se manifesta prin: stranut repetitiv ( episoade frecvente si violente de stranut), secretie nazala abundenta cu caracter apos ( "marea majoritatea a pacientiilor relateaza ca le curge apa din nas"), obstructie nazala   ( prin cresterea in volum a cornetelor nazale), mincarime la nivelul nasului si a ochilor, lacrimare, hipoosmie (scaderea mirosului). Rinita alergica este o afectiune frecvent intilnita.


           La un examen ORL ( rinoscopie anterioara si/ sau endoscopie nazala)  rinita alergica poate fi recunoscuta prin aspectul palid si umed al mucoasei nazale, al cornetelor nazale impreuna cu marirea in volum a acestora, uneori fiind acoperite de secretii apoase.
          Aceasta alergie care se manifesta la nivelul mucoasei nazale si care de multe ori se insoteste si de simptome oculare: conjuctivita, lacrimare  poate sa coboare si la nivelul tractului respirator inferior afectind astfel si mucoasa bronhica rezultind astmul bronsic.
           Alergia aceasta poate fi data de anumiti factori din aer, pe care ii numim "alergeni". ( o sa ii enumar in paragraful de mai jos)
           Aceasta rinita alergica poate fi de doua feluri:
- sezoniera ( apare intr-un sezon, cum ar fi primavara - mai ales)  si este data de polenul anumitor plante (ierburi, pomi, graminee).
- perena ( se poate intinde tot anul) si poate fi data de fungi, par de animale, acarieni, plante de casa ( ex: trandafiri), anumite alimente ( peste, capsuni, alune, oua, lapte, faina)




           Tendinta la alergie a organismului poate sa fie ereditara sau poate fi dobindita in timpul vietii.
           Dupa cum am relatat mai sus rinita alergica se insoteste in multe cazuri de astm bronsic;  daca exista si o alergie la aspirina (inclusiv toate antinflamatoarele nesteroidiene) atunci avem de-a face cu Sd. Vidal.
           Pentru a afla daca intr-adevar esti alergic si ai o rinita alergica  va trebui sa mergi la un consult alergologic unde ti se vor face anumite teste specifice, cum ar fi: analize de laborator care vor evidentia IgE crescut si eozinofilele crescute ( insa acestea nu sunt specifice alergiei), se va prelucra si secretia nazala in care se va gasi deasemena IgE crescut, se vor face teste cutanate, test prick si patch la diferiti alergeni, testul RAST (analiza de singe care detecteaza anticorpi IgE crescut la anumiti alergeni).

                             
Test cutanat

          Tratamentul pentru aceasta boala este administrat de medicul ORL, alergolog si pneumolog (in cazul unui astm bronsic). Schema de tratament generala ar fi aceasta: medicatie orala ( antihistaminice si in cazuri severe antiinflamatorii cortizonice) si medicatie "locala"- adica sprayuri de pulverizat in nas cu antihistaminic, steroizi si uneori decongestionante nazale vasoconstrictoare.
           E foarte important sa fim diagnosticati din timp cu rinita alergica si sa aplicam tratamentul corect cit mai repede. Daca nu facem acest lucru rinita alergica se poate complica cu aparitia polipozei nazale alergice.
           Poate va intrebati ce este aceasta polipoza nazala alergica?  Inseamna aparitia unor polipi in fosele nazale; acesti polipi se vad ca niste "saculeti" plini cu lichid, in stadiul initial au forma unei picaturi de apa si in stadiul avansat au forma unui ciorchine de strugure; ei sunt prinsi de mucoasa nazala ( sunt defapt o degenerare edematoasa a mucoasei nazale) , apar mai intai pe peretele lateral al fosei nazale si cu timpul cresc, se maresc in volum si ajung sa ocupe toata fosa nazala provocind obstructie nazala importanta.      Polipoza nazala o tratam exact ca o rinita alergica atunci cind e intr-un stadiu incipient (cind polipii sunt f mici), insa daca ajung intr-un stadiu mai inaintat ( adica se maresc in volum) atunci ei trebuie inlaturati chirurgical= polipectomie ( chirurgie clasica sub  anestezie locala sau generala sau chirurgie sub control endoscopic= FESS) si in continuare urmam terapia medicamentoasa antialergica.  De ce? Pentru ca acesti polipi pot recidiva daca nu urmam terapia medicamentoasa antialergica sau nu indepartam alergenul la care suntem sensibili. Acesti polipi de origine alergica se pot afla nu numai in fosa nazala ci si in sinusuri. Ca metoda de diagnostic al acestor polipi sinusali ar fi radiografia sau computer tomografia de sinusuri. Deobicei aceasta polipoza este bilaterala ( se dezvolta in ambele fose nazale).
          Polipoza nazala alergica poate sa apara si la copii (cazuri rare). Apare mai frecvent la barbati ( B/F= 4/1)
         Cum putem sa prevenim aparitia rinitei si a polipozei nazale? Prin determinarea alergenului si indepartarea lui din mediul in care traim, din "aerul pe care il respiram".
          De multe ori simptomele rinitei alergice sunt confundate cu simptomele unei raceli obisnuite ( gripa). Acel stranut repetitiv care apare in rinita alergica nu il gasim si intr-o raceala obisnuita si acesta apare in anumite conditii ( atunci cind avem in preajma alergenul), poate dura si saptamini. O raceala obisnuita dureaza intre 7-10 zile. Asa ca, sa nu ne repezim sa incepem un tratament pentru  " asa zisa" raceala pina nu ne consultam cu un medic ORL.

         

         Sfatul meu: daca va intilniti cu simptomele care le-am descris mai sus atunci mergeti urgent la medicul ORL si medicul alergolog.